Boala Addison, cunoscută și sub numele de insuficiență suprarenaliană primară, este o afecțiune endocrină rară, dar potențial gravă, caracterizată prin producția insuficientă de hormoni de către glandele suprarenale. Aceste glande, aflate deasupra rinichilor, joacă un rol esențial în reglarea metabolismului, a tensiunii arteriale și a răspunsului la stres prin intermediul hormonilor cortizol și aldosteron. Când funcția suprarenală este afectată, organismul pierde capacitatea de a se adapta la solicitări fiziologice, iar simptomele pot deveni amenințătoare pentru viață în lipsa unui tratament adecvat.
Înțelegerea cauzelor, a manifestărilor clinice și a opțiunilor terapeutice este esențială atât pentru diagnosticarea precoce, cât și pentru controlul eficient al bolii pe termen lung.
Ce este boala Addison?
Boala Addison apare atunci când cortexul suprarenalian este distrus sau nu mai poate produce suficient cortizol și, uneori, nici aldosteron. Cortizolul este un hormon vital care reglează metabolismul, glicemia și răspunsul la stres, în timp ce aldosteronul controlează echilibrul de sare și apă din organism. Lipsa acestor hormoni perturbă funcțiile multiple ale corpului și poate duce la o serie de simptome nespecifice, dar progresive.
Fiind o boală cronică, boala Addison necesită tratament substitutiv pe viață. În lipsa acestuia, pot apărea crize addisoniene, episoade acute care pun viața în pericol.
Care sunt cauzele bolii Addison?
Cele mai multe cazuri de boală Addison sunt determinate de un proces autoimun în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesutul glandelor suprarenale. Acest mecanism autoimun este frecvent asociat cu alte boli endocrine, cum ar fi tiroidita autoimună sau diabetul zaharat de tip 1, în cadrul a ceea ce se numește sindromul poliendocrin autoimun.
Pe lângă cauzele autoimune, există și alte situații în care glandele suprarenale sunt afectate direct sau indirect:
Infecțiile cronice, în special tuberculoza, pot distruge țesutul suprarenalian. În trecut, tuberculoza era principala cauză a bolii Addison, mai ales în regiunile cu acces limitat la tratamente moderne.
Bolile fungice sistemice, cancerele metastatice sau sângerările masive în glandele suprarenale (ex. în sepsis sever) pot, de asemenea, conduce la insuficiență suprarenală primară.
Anumite intervenții chirurgicale, traumatisme sau tratamente agresive (radioterapie) în zona abdominală pot afecta glandele suprarenale.
Cum se manifestă boala Addison?
Boala Addison debutează de obicei lent, cu simptome vagi și nespecifice, ceea ce întârzie frecvent diagnosticul. Semnele clinice devin mai evidente pe măsură ce insuficiența hormonală progresează. Pentru un diagnostic corect, este esențial un control endocrinologic în Satu Mare sau orașul unde vă aflați.
Printre cele mai frecvente simptome se numără oboseala accentuată, pierderea în greutate neintenționată, slăbiciunea musculară, hipotensiunea arterială, tulburările de apetit și greața. Mulți pacienți experimentează hiperpigmentarea pielii, mai ales în zonele expuse la soare sau în regiuni cu frecare crescută (coate, genunchi, pliuri ale pielii).
Pacienții pot acuza amețeli la ridicarea în picioare, poftă exagerată de sare, iritabilitate, depresie sau tulburări de concentrare. În formele mai avansate, pot apărea tulburări electrolitice importante, cum ar fi niveluri scăzute de sodiu și crescute de potasiu, cu risc de aritmii cardiace.
O criză addisoniană este o urgență medicală și se manifestă prin scădere bruscă a tensiunii arteriale, dureri abdominale severe, greață intensă, confuzie și, uneori, pierderea cunoștinței. Fără tratament rapid, poate surveni colapsul circulator și decesul.
Cum se stabilește diagnosticul?
Diagnosticul bolii Addison implică o combinație de teste hormonale și investigații imagistice. Evaluarea începe cu măsurarea cortizolului seric și a hormonului adrenocorticotrop (ACTH), care stimulează secreția de cortizol. În boala Addison, cortizolul este scăzut, iar ACTH este crescut, ca urmare a unui mecanism de compensare.
Testul de stimulare cu ACTH (testul Synacthen) este considerat standardul de aur pentru diagnostic. Acesta constă în administrarea unei doze sintetice de ACTH și măsurarea răspunsului cortizolului. Lipsa unui răspuns adecvat confirmă insuficiența suprarenală.
Analizele uzuale de sânge pot evidenția hiponatremie, hiperkaliemie, anemie sau hipoglicemie. În unele cazuri, medicul poate recomanda tomografie computerizată (CT) abdominală pentru a evalua dimensiunea și aspectul glandelor suprarenale, în special dacă se suspectează o cauză infecțioasă sau tumorală.
Care este tratamentul în boala Addison?
Tratamentul presupune înlocuirea hormonilor deficitari prin terapie de substituție hormonală, administrată pe termen lung. Pacienții primesc hidrocortizon, prednison sau dexametazonă pentru substituția cortizolului, și, în unele cazuri, fludrocortizon pentru înlocuirea aldosteronului, mai ales dacă există tulburări de tensiune sau dezechilibru electrolitic.
Doza de medicamente trebuie ajustată în funcție de nevoile individuale, iar pacientul trebuie instruit să își modifice temporar dozele în situații de stres, febră, infecții sau intervenții chirurgicale, când necesarul de cortizol crește.
În caz de criză addisoniană, tratamentul se administrează în regim de urgență, cu perfuzii intravenoase de hidrocortizon, soluții saline și glucoză, pentru stabilizarea pacientului.
Pe termen lung, controlul bolii implică o monitorizare regulată, adoptarea unui stil de viață echilibrat și purtarea unei brățări medicale care să indice diagnosticul în caz de urgență.
Concluzie
Boala Addison este o afecțiune rară, dar care poate fi eficient gestionată printr-un diagnostic corect și tratament adecvat. Deși simptomele sunt nespecifice în stadiile inițiale, recunoașterea semnelor clinice și inițierea precoce a terapiei hormonale pot preveni complicațiile severe.
Cu un plan bine stabilit și o bună colaborare cu medicul curant, pacienții pot duce o viață activă, cu risc redus de crize acute. În fața oricărui semn persistent de oboseală, hipotensiune sau pierdere inexplicabilă în greutate, evaluarea endocrinologică nu trebuie amânată.
